De mic copil,
Marea m-a vrăjit cu albastrul ei.
Valuri de nea,
Îşi spărgeau dantelele de chei.

Sus de pe stânci,
Am privit-o cum se unduia.
Buzele-mi reci,
Sarea brizei ude o sorbeau.

Refren:
Şi priveam, vasând albastrul,
Cât de infinit!
Mă simţeam atât de singur,
Şi de părăsit!

Când am crescut,
M-am întors, din nou, pe aceleaşi stânci.
Valuri în vânt
Tremurau spre zările adânci.

De la un pas,
Am privit-o cum se unduia,
Ca un veşmânt,
Cu sclipiri de peruzea.

(Versuri - Călin Barbu Angelescu)